La grande belezza…di pizza (P)

Posted on
Pe 23 ianuarie 2009, la 7:15 dimineaţa, coboram dintr-un avion pe ceţosul aeroport internaţional din Roma. Eram nedormită şi înfrigurată, dar, preţ de câteva clipe, am avut senzaţia că cineva mi-a făcut cu ochiul. Am privit în jur, buimacă. Evident, nu era nimeni care să-mi facă cu ochiul la 7 dimineaţa, pe un aeroport îngheţat. Peste 3 zile împlineam 23 de ani şi urma să-mi aniversez ziua singură, într-o ţară a cărei limbă n-o vorbeam şi în care nu cunoşteam pe Citește mai departe [...]

Calatorie cu final deschis

Posted on
Aceia dintre voi născuți în anii ’80 (sau mai devreme) își amintesc, poate, de o emisiune de la TVR 1 care se numea Turnul Babel. Ei bine, emisiunea respectivă difuza, în fiecare sâmbătă, un episod dintr-un serial sud-american (dacă nu mă înșel), al cărui caracter inedit era dat de faptul că avea final deschis/dublu final. Pe scurt: După 10 ani de relație, Jose Antonio Montenegro y Villalta o înșală pe Maria Josefa de los Rios y Concha, iar apoi încercă să o recucerească. Citește mai departe [...]

From London With Love

Posted on
La Londra adie un vanticel molcom si, in pofida aglomeratiei generale, oamenii iti spun "Sorry, love" cand te imbrancesc, fara sa vrea, la metrou. Si, chiar daca biletele la Olimpiada sunt mai rare decat ouale de Phoenix, e in aer o stare de frumos si de normal care imi lipsea de ceva vreme. Azi dimineata, la Earl's Court, delegatia olimpica a Columbiei statea la coada sa intre la metrou, o imagine reconfortant de fireasca. Tastez dintr-un pat cu Hello Kitty al unei fetite plecate in vacanta Citește mai departe [...]

Momentele Parisului meu

Posted on
Aproape toata lumea e dezamagita atunci cand nu pot sa raspund satisfacator la intrebarea "Si, ce-ai vazut la Paris?". Multi nici nu ma cred cand le spun ca n-am pus piciorul in Sacre Coeur, in Notre Dame sau in Luvru, si ca am stat in preajma Turnului Eiffel doar cat am inghitit, pofticioasa, o mille-feuille. Adevarul este, insa, ca Parisul meu a fost compus mai putin din carti postale si mai mult din momente. * Dupa-amiaza in care am intrat in Shakespeare and Company - probabil cea Citește mai departe [...]

7 lucruri simpatice despre Milano

Posted on
1. Cea mai cunoscuta galerie comerciala din Milano este Galleria Vittorio Emanuele II, un edificiu imens, construit in secolul XIX, acoperit de un baladachin superb de sticla si metal, care adaposteste toate magazinele de lux: Gucci, Louis Vuitton, Prada, etc. Unul dintre mozaicurile de pe podeaua galeriei infatiseaza un taur. Si superstitia spune ca daca iti invarti calcaiul pe hm, partile intime ale taurului 🙂 vei avea noroc. E incredibil, dar in locul respectiv de pe mozaic s-a format Citește mai departe [...]

Fun in Milan

Posted on
De cand am pus piciorul in Milano, o ard ca Elizabeth Gilbert in "Mananca, roaga-te, iubeste", mai ales in partea cu "mananca". 😀  Ma plimb pe bulevardele pietonale strajuite de cladiri renascentiste si, din patiserii, gelaterii si restaurante, aud strigatele de sirena ale muntilor de prajituri, galantarelor pline cu gelato apetisant in cele mai innebunitoare arome si culori si ale platourilor cu ossobuco, paste sau strangolapreti cu sos de unt si parmezan. Sunt un fel de Dr. Doolittle, numai Citește mai departe [...]

Londra in 10 experiente necesare (pentru o fata)

Posted on
1. Sa te intalnesti intr-o seara pe Bond Street cu Jonathan Rhys Meyers si sa-ti zambeasca. 😀   [Imaginea este doar cu titlu orientativ. In seara respectiva Jonathan purta un costum gri cu vesta si cravata neagra. Cred. Nu ca as fi retinut perfect ca o obsedata ce sunt! :)) ] 2. Sa mergi la un concert pe Wembley Stadium (eu am fost la Muse si Lily Allen - demential!). 3. Sa mergi la deschiderea noului magazin Manolo Blahnik in Liberty. Si de acum incolo sa asociezi numele lui cu un Citește mai departe [...]

Todo sobre mi Madrid

Posted on
In ultimele zile, ori de cate ori ma intalnesc cu cineva cunoscut, dupa cateva minute de conversatie intervine inevitabila intrebare: “Si zi, pe bune ai ramas blocata intr-o toaleta la Madrid?”, urmata de rasete isterice. Scopul acestui post este de a va convinge ca la Madrid nu mi s-a intamplat numai asta. 🙂 In primul rand, Madridul n-a fost, asa cum ma asteptam, o combinatie de Campus Party Europe si sightseeing. Madridul a fost, asa cum spunea si Andrei pe blogul lui, despre oameni. Citește mai departe [...]