Experiment la metrou

Posted on

Azi am ieșit puțin mai mult din zona mea de confort (să spunem că dacă zona mea de confort ar avea codul poștal 00002, ce am făcut azi ar fi în zona codului poștal 29867). A rezultat un experiment social interesant, la finalul căruia cineva îmi îndesa niște bancote în sutien, sub privirile uluite ale unor străini. Dar să încep cu începutul. 🙂

Am terminat ziua de lucru pe la 11 dimineața și am observant că azi îmi expiră abonamentul la metrou. Mai aveam pe el 22 de călătorii și m-am gândit că e păcat să-l arunc. Inițial am vrut să i-l las doamnei de la ghișeu, s-o rog să lase să treacă 22 de oameni care ar avea nevoie. Mi-am dat apoi seama că nu e treaba ei și că probabil n-ar avea timp, așa că am decis să fac eu asta.

La început am vrut să ajut pensionarii sau oamenii care păreau necăjiți. Ați fi uimiți însă cât de puțini oameni în vârstă sau necăjiți circula cu metroul la 11 dimineața (majoritatea sunt ocupați să circule cu autobuzul 300, vă asigur, e un fel de Happy Bus al pensionarilor). După vreo 20 de minute și doar 2 domni în vârstă trecuți cu bine de aparatele de taxat, am realizat că trebuie să-mi schimb abordarea.

Am decis să ofer o călătorie oricui nu avea bilet, nu-și găsea abonamentul, descoperea că nu mai are călătorii etc. Iată ce am descoperit după aproximativ 30-40 de minute de interacțiuni cu oamenii care circulă cu metroul bucureștean.

Bătrâneii sunt, bineînțeles, cei mai receptivi (și recunoscători) atunci când un strain le oferă ceva fără să ceară nimic în schimb. Bărbații (în special cei între 30 și 40 de ani) su simțit nevoia să flirteze cu mine. Când l-am întrebat pe unul care își căuta bani pentru bilet „Pot să vă ofer o călătorie?“, mi-a mulțumit, dar la final m-a întrebat: „Pot să vă invit la o prăjitură să vă mulțumesc?“. L-am asigurat că recunoștința lui eternal mi-e suficientă. 🙂 Adolescenții (fetele, dar mai ales băieții) au fost cei mai relaxați și naturali atunci când i-am abordat. Și, spre surpriza mea, femeile de vârsta mea, sau cele de 30 și ceva de ani, au fost cele mai reticente. Am încercat să-mi dau seama de ce și bănuiesc că are legătură cu faptul că multe se feresc de orice situație care le scoate din zona de confort sau care are cel mai mic potențial de ridicol social.

                                                                                    Sursa ilustratie

La un moment dat, perspectiva unei călătorii gratuite a reușit chiar să aplaneze un conflict dintre bodyguard și un călător furios. 🙂 Respectivul individ voia să intre să cumpere o pâine și nu înțelegea de ce bodyguardul nu-l lasă fără să composteze un bilet, având în vedere că el nu intenționa să călătorească cu metroul. În momentul în care s-a ajuns la „Auzi, tu nu-mi spui mie care e regulamentul!“, am decis să intervin. Călătoria gratuită a calmat rapid spiritele, deși, la întoarcere, domnul respectiv a insistat să-i amintească încă o dată bodyguardului că nu are dreptate și că a avut noroc cu mine (bodyguardul, evident, nu domnul). 🙂

Experimentul meu social (involuntar) s-a încheiat când am rămas cu două călătorii pe card. Am văzut atunci o doamnă în vârstă foarte elegantă, gen profesoară de franceză, care își căuta fără success abonamentul prin geantă. Am întrebat-o dacă mă lasă să-i dau eu o călătorie și a acceptat bucuroasă, insistând însă să-mi plătească biletul. Am refuzat, a continuat să insiste, am refuzat din nou, explicându-i că abonamentul îmi expiră oricum, nici n-a vrut să audă. Am ținut-o tot așa într-un refuz peste aparatul de taxat, până când a auzit că-i vine metroul. Și, cum nu dădeam semne că o să accept cei doi lei pe care mi-i tot flutura în față, a făcut un gest la care nu m-am așteptat deloc: mi-a tras puțin tricoul și mi i-a strecurat în…sân. :))) A fugit apoi grăbită și eu am rămas să-i strig jenată „Să știți că mai aveți o călătorie pe card!“ . Apoi mi-am scos banii din tricou cu gesturi stângace, sub privirile perplexe ale unor bărbați care tocmai coborâseră scările și nu înțelegeau, probabil, de ce am ales sutienul drept portofel.

Am decis să dau cei 2 lei obținuți în urma experimentului unui bătrânel pe care îl văd zilnic pe scări la Piața Victoriei. Când am ajuns la scările respective, bineînțeles că bătrânelul nu era nicăieri. Am văzut apoi chioșcul RATB și mi-a venit o idee. Am mai adăugat 60 de bani celor 2 lei și m-am îndreptat către vânzătoarea care fuma afară, cu o cunoștință.

– Bună ziua! Nu vreau să vă deranjez, nu cumpăr nimic. Am doar o întrebare.
– Spuneți, vă rog!
– Dacă vă las 2 lei 60, îi puteți spune următoarei persoane care cere 2 călătorii că nu trebuie să plătească nimic?

M-a privit câteva secunde buimacă.

– Ăăăă…da. Dar nu înțeleg. De ce faceți așa ceva?!
– Fără motiv, am zis doar să se bucure cineva de banii ăștia.
– Păi și dacă nu sunt eu și e colega din cealaltă tură? Și dacă ea nu știe ce să facă cu banii?

N-am apucat însă să mă gândesc la un răspuns, că după câteva secunde, tot ea a venit bucuroasă cu soluția.

– Gata, știu cum fac! Îi las un bilet pe care scriu „Călătorii gratuite pentru oamenii nevoiași!“.
– A, excelentă idee! Nici eu nu m-aș fi gândit la o descriere mai bună!“, i-am spus zâmbind și i-am întins banii.

I-a acceptat, dar, înainte să plec, m-a întrebat din nou:

– Nu vă supărați, dar eu tot nu înțeleg: de ce faceți așa ceva?

I-am povestit atunci experimentul de la metrou și că am decis să investesc „câștigurile“ de pe urma lui pentru a bucura pe altcineva.

– N-am mai auzit așa ceva, mi-a răspuns, dar de data asta tonul ei era mai puțin „Îți filează un bec“, și mai mult „Mare e grădina, dar să-I vezi și serele…”.

Mâine îmi refac abonamentul Metrorex. 62 de călătorii s-au dovedit prea multe pentru necesarul meu de transport, dar cred că știu cum o să folosesc surplusul. 😉


20 thoughts on “Experiment la metrou

    • Cristian, sunt convinsa ca ai dreptate. Din pacate nu functionez inainte de 8 dimineata decat sub forma de zombie. Si nimeni nu vrea sa vada un zombie la metrou. :))

  1. Buna, sa stii ca de ani de zile de cand stau in Bucuresti tot fac acest experiment cu oferirea calatoriilor ramase la metrorex celorlalti calatori. Sa stii ca am fost refuzata in nenumarate randuri, si chiar mi se ofereau priviri urate. Niciodata nu am inteles de ce.
    Insa, stii care e ironia sortii, ca mi s-a intamplat si mie sa schimb geanta si sa uit abonamentul in portofel acasa si sa n-am cum intra la metrou din lipsa banilor. Absolut nimeni nu se oferea sa-mi dea vreo calatorie.
    Cred ca important este sa oferim, chiar daca la nevoie nu ni se ofera.

  2. E cel mai frumos lucru pe care l-am citit de-o vreme. Cel mai impresionant mi se pare curajul de-a ieși din zona de confort. E ușor să faci o faptă bună… te duci pe stradă, vezi un copil, îi cumperi ceva dulce, îi dai și-ți vezi de drum. Fără prea multă implicație… e modul în care acționăm în general (acesta e doar un exemplu generalizat). Dar să faci mai mult de atât, să te implici, să explici, să dai din timpul tău, să renunți la confortul psihic… ăsta e marele efort. Felicitări!

    • Loredana, îți mulțumesc pentru apreciere. Nu știu însă dacă merit felicitări, de obicei și eu evit să ies prea mult din zona de confort – a fost pur și simplu ceva spontan.

  3. Foarte frumos gestul, dar mult mai mult merita apreciata mentalitatea din spatele actiunilor. Continua sa actionezi cu gandul la cei din jur si chiar daca nu ti se intoarce in acelasi mod sau deloc nu te abate din drum. O lume mai frumoasa se poate face cu persoane care gandesc ca tine. Stiu ce ciudat e sa abordezi lume necunoscuta pe strada chiar daca ai intentii bune si pana acum nu am reusit sa fac ce ai facut tu (de obicei lasam abonamentul pe aparate) asa ca te rog nu te opri.

    • Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase, Matei! Sper că și Adina, care a lăsat un mesaj mai sus, a citit comentariul tău. 🙂

  4. Calatoresc cu velo-martoaga de cateva luni bune si cam asta-i transportul si in marile orase. Zilele trecute m-am dus la o lectie gratuita de salsa inParis. Gazda mi-a zis ca-i gratis pentru cei care vor sa incerce prima data. Stia ca bugetul meu de pasa sta cu visteria vesnic goala. Uite ca m-a impodobit cu trei bilete la metrou. Doua au fost folosite in seara cu salsa, dar a mai ramas unul. Velo-martoaga inca-i sanatoasa si pot trece Parisul ca voinicul din poveste. Citind cele scrise de tine ma gandesc sa donez biletul. Sunt multi imigranti sau calatori hoinari care practica saritul peste compostor la metrou. Multumesc pentru idee.

  5. Mie mi s-a intamplat sa fiu intrebata daca am o calatorie in plus, sa las persoana cu pricina sa intre la metrou pe abonamentul meu. Desigur ca n-a fost intampinata cu refuz, chiar daca nu urma sa expire si habar n-aveam cate calatorii mai sunt pe card. 🙂

  6. Eu am fost .. indesat intre barele rotitoare de la acces metrou, de un nene care nu avea cartela. Deci a trecut si dansul odata cu mine. Cam mare disconfortul, dar se pare ca nu era la prima intrare strans fortata.

    Daca mai aveti de-astea, dati-le va rog pe freecycle
    https://groups.yahoo.com/neo/groups/freecycle_bucuresti/info
    https://www.facebook.com/pages/FreeCycle-Bucuresti/473707399326066?fref=photo

    Imediat apare cineva si va ridica lucrurile in surplus.. dar nu cu cateva ore inainte de exprirare. 🙂

  7. Foarte frumos!! Ultima data cand am bagat pe cineva pe abonamentul meu am ajuns sa fiu injurat de doamna de la ghiseu. Dristor 2 – undeva pe la pranz – un domn se ruga de doamna respectiva sa-l lase sa intre pentru ca gresise statia. Nu stiu daca era adevarat si nici nu ma interesa. Dupa ce i-am zis ca am suficiente calatorii si l-am lasat sa intre, aud un zbieret din “cusca” fiintei care vindea cartele: “Ti-ai gasit fraieru!!”. Am ales sa fiu “fraier” pana la capat, asa ca m-am facut ca nu aud nimic, nici macar nu am intors privirea spre acea doamna. Dupa ce am intrat si eu, respectivul mi-a multumit, eu i-am zambit, dupa care si-a vazut fiecare de drum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *