Zone de confort si alti demoni

Posted on

Imaginati-va urmatoarea situatie. Tocmai ati primit un telefon de la un avocat care va anunta ca proverbiala matusa bogata de a carei existenta, bineinteles, nu stiati pana acum, a murit si v-a lasat prin testament o casa.

Este vorba despre o constructie in stil Beaux-Arts, perfect restaurata, mobilata si utilata integral, de la cabinete din abanos si divane matlasate, pana la servicii de ceai englezesc si argintarie. Inainte sa desfaceti sampania si sa sunati, beti de fericire, pe toata lumea din agenda, inclusiv pe colegul de banca din clasa a III-a si pe chirurgul care v-a facut controlul proctologic luna trecuta, aflati ca exista o mica conditie pentru a intra in posesia mostenirii.

Daca vreti ca superba casa si continutul ei sa fie trecute pe numele vostru, trebuie sa acceptati sa va mutati in ea si n-o mai parasiti niciodata. Veti fi nevoiti, asadar, sa ramaneti in interiorul ei, fara sa mai iesti vreodata la plimbare/in vacanta/la piata/la cinema/la coafor. Sa va traiti restul vietii in interiorul luxos si confortabil al acestui uter din mortar si beton, asteptandu-va nu nasterea, ci moartea (hai ca asta a sunat macabru rau, o pun deoparte pentru un short story horror, muhaha).

Daca prima voastra reactie este “F**k this shit, I’m getting out of here!”, felicitari, cel mai probabil un psihiatru nu ar avea suficient material cat sa faca un studiu de caz dupa o discutie cu voi. Povestea cu matusa bogata, casa luxoasa si contractul diabolic vi se pare demna de un horror? Si daca v-as spune ca o traiti chiar acum? *scartait sacadat de vioara in fundal, pentru a crea atmosfera sumbra*.

Ok, hai sa spunem lucrurilor pe nume si sa deconstruim metafora. Casa in stil Beaux-Arts se numeste zona de confort, iar matusa putred de bogata si diabolica este, de fapt, teama voastra de nou si de schimbare, dar si comoditatea sau chiar delasarea voastra, care va tin captivi.

Fiecare dintre noi avem o zona de confort in diferite domenii: pe plan profesional, pe plan amoros, pe plan fizic etc. In ciuda prezentei cuvantului “confort” in sintagma “zona de confort”, de multe ori, “casa” in care ne-am autoexilat pe viata nu e o constructie Beaux-Arts, ci mai degraba o garsoniera sordida cu pereti igrasiati, sau o camaruta de 2×2 la demisol, unde nicio raza de soare, oricat de 90-60-90 ar fi ea, n-ar putea sa se strecoare.

De exemplu, exista persoane care trec din relatie toxica in relatie toxica si de la un partener nepotrivit la altul si, desi sufera cumplit din cauza acestui lucru, continua cu acest tip de comportament deoarece asta reprezinta zona lor de confort. Iar perspectiva de a o parasi si de a schimba ceva in viata lor e mult mai infricosatoare decat aceea de a continua sa se balaceasca in acest chin afectiv.

Chiar daca zona de confort presupune siguranta, familiaritate si relaxare, e important sa o parasesti daca vrei sa evoluezi, sa ai parte de noi experiente (intelectuale, psihologice, afective, fizice etc), dar si sa eviti sa te plafonezi si sa te invarti mereu in acelasi cerc vicios.

***

Antepenultima data cand am iesit din zona de confort (prin a “iesi” puteti citi, de fapt, “m-am mutat intr-un alt oras” – atat de mare a fost schimbarea in plan psihologic) a fost in septembrie anul trecut, cand am acceptat un job de scenarist la o emisiune TV live.

Inca din facultate am avut oroare de orice ramura a jurnalismului care implica presiunea directului si am privit cu admiratie colegele care s-au angajat ca reporteri de televiziune, probabil cum s-ar uita un porumbel la un papagal colorat si frumos. Chiar si presa scrisa zilnica mi se parea extrem de stresanta, tocmai prin prisma faptului ca erai mereu contracronometru.

Si totusi iata-ma, cativa ani mai tarziu, acceptand un job care implica toate lucrurile care ma ingrozeau si ma stresau pe plan profesional. Am stat mult pe ganduri inainte sa raspund ofertei si m-am consultat cu multa lume. Content manager-ul site-ului la care lucram pe atunci mi-a spus, mai mult sau mai putin voalat, ca nu crede ca as face fata. Si asta nu pentru ca se indoia de calitatile mele profesionale, ci pentru ca urma sa am doua job-uri full-time timp de 4 luni. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa spun da. Nu pentru ca el credea ca nu as reusi, ci pentru ca EU credeam ca nu as reusi. Si, dupa ce ma scaldasem intr-o apa mai mult calduta in ultimul an pe plan profesional, aveam disperata nevoie sa ies din zona de confort.

M-am descurcat? Da! A fost floare la ureche? Nicidecum. A fost o perioada cu multe nopti nedormite, in care am comis multe gafe (despre care o sa va povestesc intr-un post viitor pentru ca sunt mult prea savuroase pentru a le pastra doar pentru mine), dar la finalul acestei experiente, zona mea de confort era mult mai larga decat cea initiala. Practic, atunci cand iesi din zona de confort, te transformi intr-un mic explorator. Iti parasesti pamanturile natale si suferi disconfortul unei calatorii lungi si obositoare pe mare si uscat, in zone necunoscute, pentru a descoperi si a lua in posesie noi taramuri. La finalul fiecarei astfel de expeditii, zona ta de confort e tot mai mare si tu tot mai bogat. Iar greturile de pe mare sau luptele cu triburile locale devin un pret care merita aceasta experienta (vad ca azi am ceva cu metaforele narative, sper sa ma iertati pentru exces).

***

Penultima data cand am iesit din zona de confort (prin a “iesi” puteti citi, de fapt, “m-am mutat pe un alt continent”) a fost in ianuarie, cand mi-am dat demisia de la ultimul job. Despre asta, am scris pe larg, chiar de ziua mea. Desi inca nu stiu care e destinatia spre care ma indrept, sau ce o sa ma astepte odata ajunsa acolo, e o calatorie pe care o fac spre binele meu, oricat de stresanta si obositoare ar fi.

Cat despre ultima data cand am iesit din zona de confort – ei bine, se va intampla deseara. Atunci voi avea primul antrenament din programul Limitless, un program de remodelare corporala care are o componenta dietetica, dar mai ales o componenta fizica extrem de dura. Prima luna mi-a fost facuta cadou de prietenii mei, de ziua mea, deoarece stiau ca imi doresc foarte mult acest lucru (si/sau ma urasc in secret si vor sa ma vada suferind).

Ieri am avut prima intalnire cu Valentin Vasile – creatorul programului si unul dintre traineri – care a constat, de fapt, intr-o evaluare initiala a conditiei mele fizice (funny fact: in urma analizei pe care mi-a facut-o Tanita, aparatul super-performant cu care isi monitorizeaza Valentin cursantii, am aflat ca am varsta metabolica de 18 ani; probabil si aia psihologica e tot pe-acolo). I-am explicat ca imi doresc sa ma tonifiez dar, mai mult decat atat, imi doresc disciplina pe care o prespune programul asta.

Am aflat despre Limitless de la prietena mea, Andreea Vasile. Din experienta ei am vazut ca rezultatele fizice sunt fantastice (atat timp cat respecti dieta, participi la antrenamentele de grup si le respecti pe cele individuale), dar, mai mult decat atat, am vazut ce efecte fantastice a avut asupra psihicului Andreei, asupra increderii in sine si asupra disciplinei ei. Si imi doresc sa vad acelasi lucru si in cazul meu.

Avand in vedere ca sportul este un dialect la fel de strain pentru mine ca si cel mandarin (cand e stricat liftul si urc pe jos 6 etaje ma felicit de parca as fi iesit in primii 5 la maratonul de la Boston) si ca nu sunt un fan al durerii (postul Andreei despre antrenamentele Limitless, intitulat sugestiv “Cum se simte durerea”, in care vorbeste despre “o durere care depaseste ideea de durere”, ma panicheaza la fel de tare ca ideea unei haite de caini maidanezi care ma urmaresc pe o strada pustie), se poate spune ca am iesit bine de tot din zona de confort odata cu inscrierea in acest program.

Ma incearca o senzatie ciudata, de panica si bucurie simultane. Panica pentru ca intuiesc cat de greu imi va fi, bucurie pentru ca stiu ca sparg o alta bariera din mintea mea.

In seara asta, in mod paradoxal, voi participa la o grupa de avansati de la Limitless. Pentru ca maine seara, cand e grupa mea, nu pot ajunge, Valentin mi-a spus ca pot veni azi. In mod normal, as fi incercat sa ma fofilez (nu doar ca m-am inhamat la un program draconic, dar primul antrenament il voi sustine cu niste oameni care fac flotari si tractiuni cu la fel de multa usurinta cu cat devorez eu un mousse de ciocolata), dar am incredere in decizia lui Valentin de a ma chema la acest grup (either that, or he doesn’t like me and wants to see me cry like a little girl, ahahaha) si, mai ales, am incredere ca am resurse fizice si psihologice inca neatinse, care abia asteapta sa fie utilizate.

Sa-mi tineti pumnii, daca supravietuiesc acestui prim antrenament, o sa va povestesc cum a fost maine. Apropo de asta, Andreea si cu mine avem aceeasi coafeza, o femeie absolut minunata, pe care ea mi-a recomandat-o. I-am povestit la ultima vizita (inainte sa stiu de cadou) ca ma tenteaza sa merg la Limitless. M-a rugat atunci sa-i povestesc, daca merg, cum sunt antrementele respective. “Pai nu ti-a povestit Andreea?”, am intrebat-o atunci uimita. “Ba da, dar vreau sa vad si perspectiva unui om obisnuit!”. Am ras cu pofta pentru ca stiam la ce se refera: cu energia si determinarea ei, Andreea face totul sa para usor.

Maine veti citi, asadar, despre primul antrenament de la Limitless, varianta unui om obisnuit, semi-sedentar, cu o teama considerabila de durere (Andreea a povestit despre primul ei antrenament aici). Daca nu-mi voi putea folosi mainile pentru a tasta din cauza febrei musculare (la care ma astept si in locuri greu accesibile), postul de maine va fi o inregistrare audio, ahahaha!

In incheierea acestei pledoarii pentru iesirea din zona de confort, vreau sa va ganditi la matusa bogata si la casa veche transformata in temnita ori de cate ori identificati in viata voastra o bariera mentala.

Sa va intrebati daca “confortul” respectiv merita pretul piperat pe care il platiti: plafonare, blocare in acelasi punct mort, lipsa de diversitate si de experiente noi. Daca raspunsul este nu, poate e momentul sa aruncati o ultima privire in jur, sa trageti aer adanc in piept, sa stingeti lumina si, de buna voie si nesiliti de nimeni, sa parasiti cavoul pe care, in mod eronat, l-ati numit casa.


7 thoughts on “Zone de confort si alti demoni

  1. aveam nevoie sa citesc ceva de genul acesta:) multumesc!
    si bafta, cand o sa ne vedem sper sa ma oftici atat de tare cu look-ul tau perfect incat sa nu ma mai vait niciodata ca fac febra musculara dupa sport!

    • Deocamdata te pot oftica doar cu o febra musculara de zile mari. :)) Mai e cale lunga pana la look-ul perfect, if ever. 🙂 Te pup tare, Cristina!

  2. Pingback: Zone de confort si alti demoni | Limitless

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *