Succesul arata ca o oaie moarta

Posted on

Cand sunt atatea seriale excelente, ca Breaking Bad, House of Cards, The Newsroom, sau Girls, uneori ma intreb de ce imi pierd pretiosul timp liber cu o supa reincalzita ca Grey’s Anatomy. Zilele trecute, insa, am dat peste un schimb de replici care a meritat toate minutele irosite pe triunghiuri amoroase fortate si drame lacrimogene la care nu mai plange nimeni.

Personajul principal si eponim, Meredith Grey, incearca sa revolutioneze medicina, facand un transplant de vena porta scoasa la o imprimanta 3D unei oi. Oaia moare insa dupa operatie, ceea ce ne aduce la scena de mai jos, in care Grey si colega ei, Stephanie Edwards, privesc neputincioase la cadavrul rumegatoarei. Edwards periaza oaia, soptindu-i ca-i pare rau, la care Meredith ii spune:

Grey: Edwards, do you know how many dogs the Russians sent into space before a man walked on the moon?
Edwards: Those poor puppies!
Grey: Edwards, we are going to do a necropsy and we are going to find out what went wrong. And then we’ll try again! And we’ll fail again! Because that’s what progress looks like!
Edwards: Progress looks like a dead sheep?
Grey: No, progress looks like a bunch of failures! And you’re going to have feelings about that because it’s sad, but you can’t fall apart. And then one day, we will succeed and we will save a person’s life and we will walk on the moon!

***

Decizia de a-mi schimba viata de acum cateva zile a afectat, la modul negativ sau pozitiv, mai multe persoane decat as fi banuit vreodata. Unele m-au felicitat pentru curajul de a parasi un job stabil si de viitor, altele m-au acuzat ca as fi renuntat la munca dintr-un act de imaturitate. Cu toata dragostea si aprecierea si pentru unele si pentru altele, poate pentru prima data in viata mea, I really don’t give a fuck.

Adica, nu ma intelegeti gresit, ma bucur daca le-am dat unora imboldul de care aveau nevoie pentru a schimba ceva in vietile lor si imi pare rau daca in cazul altora am trezit niste nemultumiri latente, dar toate aceste lucruri nu au nimic de-a face cu mine.

Tot ce am facut eu a fost sa iau o decizie pur personala si subiectiva, sa semnez o hartie si apoi sa scriu un textulet despre acest proces. Ceea ce ma aduce la cel de-al doilea citat al acestui post, unul dintr-un text intitulat deloc intamplator, “The Complete Guide to Not Giving a Fuck”:

“If you dismiss the things that do not matter; if you remove those things from your mind and focus on what must be done; if you understand that your time is limited and decide to work now; only then will you be able to get to the finish line. Otherwise, you will be dissuaded into living a life you aren’t interested in.”

Partea asta cu “you will be dissuaded into living a life you aren’t interested in” m-a atins profund, cu atat mai mult cu cat, vorba americanilor “been there, done that”. In ultimii doi ani m-am balacit intr-o balta cu apa statuta numita “zona de confort”, am refuzat sa iau orice decizie majora si am ajuns sa traiesc o viata de care n-am fost interesata deloc. M-am simtit deseori ca fermierul Edgar din “Men In Black” – o simpla carcasa de carne (cu un fizic usor mai atragator as spune eu, dar sunt subiectiva), purtata peste tot de un spirit malefic (puterea obisnuintei in cazul meu, un extraterestru monstruos in cazul bietului Edgar).

Acum insa, am inceput un proces lung si plin de obstacole – drumul catre mine, drumul catre ceea ce imi doresc eu cu adevarat in viata (sa fiu fericita, vorba lui Beyonce in Pretty Hurts – si, da, stiu ca oamenii inteligenti nu o asculta, o sa-mi iertati acest puseu de mediocritate intelectuala). Stiu cand o sa ajung la destinatie sau ce o sa gasesc acolo? Sau daca o sa ajung vreodata? Evident ca nu, pot doar sa sper. Ce stiu sigur, insa, este ca nu o sa ma mai las (balta).

***

Imi scria cineva zilele trecute, spunandu-mi ca e intr-o situatie similara cu a mea si imi cerea un fel de sfat. N-as sti ce sa-i spun. Nu sunt psiholog sau life coach, mi-a luat o vesnicie si mie sa ajung in punctul in care sunt acum (abia la linia de start, adica) si nu m-as hazarda sa dau sfaturi de viata altora.

Ceea ce i-as spune, insa, respectivei persoane si ceea ce imi repet si mie e ca succesul (ca si progresul), arata ca un lung sir de esecuri. O sa moara multe oi (metaforice, chill Ghita!) si o sa ti se spuna de multe ori ca esti mediocru pana sa calci pe luna. Important este sa ramai concentrat la ce ai de facut si sa nu lasi tot acest zgomot de fundal sa te afecteze sau sa te doboare, dupa caz.

***

M-am razgandit, am un sfat! Sa ascultati cantecelul asta. Ascunde in versuri secretul fericirii in dragoste, al succesului in cariera, piatra filosofala, elixirul tineretii fara batranete si, mai ales, cum sa scapi de sindromul caprei vecinului. Cheers! 🙂


20 thoughts on “Succesul arata ca o oaie moarta

  1. Eu zic ca ai exact atitudinea potrivita. Da, cand e vorba de viata ta, conteaza doar ce vrei tu. Intotdeauna mi-a fost groaza sa nu ajung la capat de viata, sa ma uit inapoi si sa regret ce n-am avut curaj sa fac. Nu cred ca exista ceva mai rau de atat.
    Asa ca (e un cliseu, dar…) go for it! Iti tin pumnii sa ajungi acolo unde iti doresti! 🙂

  2. ”’ Important este sa ramai concentrat la ce ai de facut si sa nu lasi tot acest zgomot de fundal sa te afecteze sau sa te doboare, dupa caz.”<3

  3. Prin 2010 mi-am dat si eu demisia de la ministeru’ muncii renuntand la un loc de munca extra-sigur si prestigios (oarecum…) desi nu aveam niciun al loc de munca ce sa il inlocuiasca pe asta, doar niste economii deloc mari, o gramada de vise si certitudinea ca nu ma potriveam deloc cu locul si ca, de altfel, nu as mai vrea niciodata o slujba de minim 8 ore cinci zile din sapte. Nu am realizat mare branza de atunci si m-au chinuit periodic tot felul de dubii si ganduri negre in legatura cu posibilitatile mele de a realiza vreodata ceva…si totusi. Ma simt foarte-foarte libera. Iti scriu de la BCU unde imi petrec zilele si unde ma surprind adesea simtindu-ma chiar fericita. Am ceva perspective de realizare pt planurile mele si asta ma bucura nespus. Si am aceleasi idei devenite cam fixe despre cum imi doresc sa fie viata mea si macar o satisfactie am – ca incerc sa fac ceva ce-mi doresc eu realmente. Mna. Cam astea is gandurile mele. Pe mine una ma bucura orice om tanar care indrazneste sa isi aleaga si sa isi asume o cale proprie, una mai potrivita pt sine.

    • Te imbratisez tare, Alina, si sper sa iti pui in practica planurile frumoase cat mai curand! Ce spui tu acolo suna minunat! 😉

  4. Te admir pentru curaj si pentru dorinta de a-ti urma calea, mi se pare ceva mega grozav, dar nu ma pot abtine sa nu-ti pun urmatoarea intrebare: ce faci acum mai exact?

    • Anca, acum sunt inca in preaviz, deci lucrez. Dupa care am de gand sa fac exact ce spuneam in paragraful 7 al postului anterior 🙂

  5. Remaining totally straight and still falling for the most (in)appropriate guys, can I be a little in love with you?:))) acum serios, I am totally in the Ina team:)) chiar voiam sa iti raspund zilele trecute pe fb la postul tau legat de asteptarile pe care altii le-ar avea de la tine in urma demisiei; voiam sa iti spun de atunci( dar cum sunt eu punctuala merge si acum:) ca you made it quiiiiite clear ca de acum incolo cea care decide daca asteptarile sunt implinite esti TU! Si asta e cel mai important si include, sine qua non si implinirea singurei “asa-zise asteptari” pe care oamenii carora le pasa de tine o au (sunt foarte “clara si concisa”, stiu:)))iti doresc sa ramai cu sentimentul asta de “eu-decid-pentru mine-de-dragul-meu”; daca asta se va intampla, cu restul te descurci singura, nu trebuie sa iti mai doresc eu nimic altceva:)))

    • Cris, welcome to the team! >:D< Sper doar ca esti pregatita sufleteste, o sa avem de jelit turme intregi de oi decedate :))) Te imbratisez strans si-ti multumesc mult pentru incurajarile calduroase!

  6. Vechea poveste jobul de succes si viitorul stiut prea bine.Dar tu pentru tine cand mai traiesti?Stii ce cred eu Ina esti atat de minunata in ceea ce faci incat inseninezi o zi posomorata.Si daca unora li se va parea absurda hotararea ta nu te simti vinovata.TU ai avut curaj sa afirmi ce iti doresti pentru inima ta.Opinia mea publica e sa le arati tuturor ca prezentul e limitat si viitorul imprevizibil!Paseste cu incredere si bucura-te de cele ai simple trairi! Te pupam Ina

  7. La vreo cateva zile dupa ce am citit postul tau in care producatoarea aceea iti spunea ca te vede intr-un loc frumos, cu fluturi (comentariu pe care initial si eu l-am inteles in aceeasi nota ca tine, btw), faceam putina ordine in biblioteca cand, dintre carti, a cazut un vechi pliant de la Avon cu produse non-cosmetice – bijuterii, genti, papuci de casa&stuff. M-am apucat sa-l rasfoiesc doar ptr ca vroiam sa vad daca era vreun motiv ptr care il pastrasem; cam pe la ultimele pagini am dat peste o umbrela si o esarfa cu imprimeu f colorat si vesel, cu niste … fluturi minunati. M-am pomenit gandindu-ma: Ia uite, fluturi “Ina”!

  8. Am trecut printr-o situatie similara draga mea Ina si am invatat trei lucruri esentiale ca trebuie sa traiesc si pentru mine,si nu altii prin mine.Sa ma redescopar cine sunt si ce vreau…poate e un fel de iubire de sine,sa fii doar tu pentru tine.Sa inoti impotriva curentului,desi unora o sa li se para ca nu mai ajungi la mal.Dar cand te vei ridica,vei fi atat de mandra de tine.Sa spui ce gandesti in ciuda rautatilor si sa transformi totul in ceva constructiv,sa vezi binele din tot raul.Stii INA de atunci a trecut un an si ma simt atat de bine asa incat daca eu am reusit tu vei fi de mld de ori mai buna.SA CREZI IN LUMEA TA! te iubim si te sprijinim in noul drum

    • Bravo, Liliana, ma bucur tare pentru tine! Sper doar ca peste un an sa fiu la fel de multumita/fericita ca tine cu alegerile mele. So far I am 🙂 Imbratisari!

  9. Pingback: Lectura de marți – ce-au mai scris alții | Dana rozMarin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *