Lily si Marea Foamete

Posted on

Câinele meu, Lily, are un apetit invers proporțional cu dimensiunile lui (3 kg cu tot cu blană, gheare și mustăți) și nu se dă în lături de la a mânca orice (se pare, totuși, că trage linia la lămâi și la pătrunjel).

Deși de obicei mănâncă de 2 ori pe zi, s-a întâmplat în nenumărate rânduri să profite de mici confuzii (create tot de ea, care bălește și face puss in boots eyes, de crezi că e nemâncată de câteva zile) și să mănânce porții suplimentare, din mai multe surse. Pentru că azi noapte am lucrat până la 3 jumătate, când m-am trezit azi-dimineață, sora mea, Lia, plecase deja de acasă și o hrănise.

Mă așez la masă să iau un mic-dejun foarte târziu, când Lily începe să își dispună, cu înverșunare, panoplia de mijloace de persuasiune/înduioșare. La început, mă fixează cu ochii umezi. Când nu o bag în seamă, începe să pleoscăie zgomotos și să-și lingă botul. Dacă tu crezi că tertipurile tale ieftine țin la mine…îmi spun în gând și o ignor din nou. Icnește de parcă o armată de furnici ar împunge-o cu sulițe invizibile în stomac. Iar pleoscăie, iar mă fixează cu privirea și de data asta văd lacrimi care îi băltesc sub ochii ca niște ouă de prepeliță. ”Drăguță, ți-ai ales greșit persoana. Nu mă impresionezi!”, îi răspund. Renunță înfrântă și mă felicit că n-am cedat.

Circul reîncepe câteva ore mai târziu, cînd iau o gustare. De data asta și-a luat un vârf de papuc de casă în dos pentru că a avut nerușinarea să pună în scenă un spectacol de prost-gust: și-a împins farfurioara cu mâncare din bucătărie în sufragerie. Mă încrunt la ea și, după o altă serie de icnituri și plescăituri, se dă bătută. O privesc triumfătoare cum se așează pe fotoliu. Ha! Am educat câinele! Mi-a luat aproape 6 ani, dar am reușit!

Rămâne pe fotoliu, cu botul pe labe și cea mai tristă privire de care este în stare. Din când în când, ridic câte un ochi din laptop s-o verific. E tot acolo. Pare sleită. Un gând negru începe să-mi încolțească în creier. Dacă, Doamne ferește… Pun mâna pe telefon și o sun pe Lia:

– Auzi, tu i-ai dat de mâncare câinelui azi-dimineața, nu?

– La 6? Nu, normal! Nu mi-ai zis tu să nu-i mai dau așa devreme, că după aia plânge la masă și îi dai și tu?

– Îmi spui că e ora 4 și câinele n-a mâncat încă???!

Am înmărmurit. Certasem toată ziua un câine care avea stomacul lipit de șira spinării. Deja îi puteam vedea coastele! Ce făcusem?!! Ei bine, după ce am recompensat martira cu o porție dublă de mâncare, am răsfățat-o cu ce îi place cel mai mult: un spectacol de marionete cu șosete (în care șoseta e dușmanul și ea îl anihilează) și cu un masaj la spate (da, câinelui meu îi place să fie masat).

Acum îmi sforăie mulțumită în poală, de nici nu îndrăznesc s-o deranjez să merg la baie. Mi-e tot mai clar că în următoarele zile I’ll be her bitch.


8 thoughts on “Lily si Marea Foamete

  1. Oana, no way! S-ar putea să supracompensez with the luvin’, dar niciodată cu ceva ce i-ar putea face rău (chihuahua prezintă risc de obezitate ridicat).

  2. Oricum, important e ca a mancat azi.

    Once, when I had a dog, am luat-o cu mine intr-o scurta vizita la magazinul din fata blocului, apoi m-am intors in casa, am mancat, am stat la laptop si candva dupa vreo 2h mi-am adus aminte ca am o catea si ca respectiva nu e in casa. Era afara, in fata magazinului, astepta sa o ia careva in casa… doamne, cum m-am simtit…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *