Paradisul pierdut

Posted on

Fiecare cladire are o poveste. Povestea pe care vreau sa v-o spun azi incepe in secolul XIX intr-un loc retras, dar de-a dreptul miraculos, include un print, un imparat si scriitori celebri si s-a desfasurat la cateva sute de metri de locul in care stau si scriu acum.

***

Daca in secolul XIX Bucurestiul era cunoscut ca Micul Paris, Solca, micul oras in care locuiesc parintii mei, ar fi putut fi denumit cu usurinta Micul Paradis.

Stiti cum oamenii cu bani merg astazi la spa in Gstaad, St. Moritz sau Lugano? Ei bine, acum 200 de ani ei bateau drumul tocmai pana in estul Europei, pentru a se trata si rasfata la statiunea balneoclimaterica din obscurul orasel Solca. Motivul? Orasul avea al doilea cel mai ozonat aer din Europa (dupa un satuc din Alpii elvetieni) si niste izvoare cloruro-sodice cu proprietati curative fantastice.

1

Un medic cu spirit antreprenorial (Hermann Poras) a deschis aici un Sanatoriu si Institut de Hidroterapie, care avea sa transforme Solca in a doua statiune ca renume a Imperiului austriac, dupa Merano.

2

Doctorul Poras a amenajat in apropierea Sanatoriului un parc cu brazi si molizi adusi de la poalele Alpilor, din Elvetia, si le-a pregatit viitorilor pacienti tratamente care se regasesc astazi la cele mai luxoase spa-uri din lume: bai medicinale, saloane de inhalare, masaj, bai cu tarate, malt, pucioasa si noroi, fizioterapie, electroterapie, etc.

3

Statiunea si parcul au devenit faimoase in intreg imperiul austro-ungar si Solca a devenit cunoscuta in epoca drept Perla Bucovinei. Cele mai influente familii ale imperiului inchiriau vara vile de vacanta aici si mii de oameni veneau la tratamente in fiecare sezon.

7

Printre cei mai faimosi vizitatori ai Sanatoriului si Institutului de Hidroterapie s-au numarat imparatul Francisc I al Austriei, printul Rudolf, dar si Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga sau Liviu Rebreanu.

5

Din nefericire pentru vestita statiune balneoclimaterica si pentru orasel, doctorul vizionar a murit de infarct, la 64 de ani. Fiul sau a preluat apoi conducerea sanatoriului, dar a parasit tara la inceputul Primului Razboi Mondial, mutandu-se cu familia la Viena. Sanatoriul si institutul de hidroterapie au functionat si in secolul XX, dar, incet, incet, s-au transformat intr-o umbra a ceea ce fusesera odinioara si, intr-un final, si-au inchis portile.

6

***

In prezent locul este, literalmente, in ruine. M-am aventurat zilele trecute in cladirea Sanatoriului. M-au intampinat paianjeni, ziduri care stau sa cada, usi smulse, buruieni si gramezi de moloz. In vechea sala de dans, vitraliile ferestrelor au fost sparte, iar podeaua este acoperita de un strat gros de noroi.

4

Ca sa va transmit, cumva, tristetea care m-a cuprins vazand ruinele acestui loc, am imaginat povestea unei papusi uitate in Sanatoriu. Styling-ul si fotografiile imi apartin, iar ca model rabdator mi-a servit minunata mea sora mai mica, Yvonna (multumeeesc, papusa! ).

8

Pentru ca eu cred cu incapatanare in finaluri fericite, exista si o veste buna: Sanatoriul a fost recent cumparat de cineva. Nu stiu ce urmeaza sa se intample cu el, dar pot doar sa-mi doresc ca acea persoana sa vina cu o viziune la fel de inspirata ca cea a doctorului Poras de odinioara.

9

Daca vechea statiune isi va recapata vreodata infatisarea, promit sa revin cu o sedinta foto in care papusa sa-si gaseasca proprietarii. 🙂

10


28 thoughts on “Paradisul pierdut

  1. Glückwunsch, Ina! Te admir pt ce faci si imi plac toate articolele tale, dar asta e ceva special, esti foarte talentata! Keep up the awesome work! Salutari din Elvetia :*

  2. Felicitări pentru ședința foto. E wow. Te lasă fără cuvinte când vezi ce frumuseți ascunde nord-estul României și în ce hal au ajuns în prezent.

  3. Felicitari Ina si Yvonna !Imaginile sant coplesitoare ..perfect realizate `! Doresc din suflet ca acest fir de nisip sa redevina perla si sa-si recapete locul pe care il merita pe harta Europei.

    • Roxana, half-half. 🙂 Am crescut la Sighisoara, de-asta am spus ca e orasul in care locuiesc ai mei, nu cel in care am copilarit.

  4. Super styling, model, fotografii, tot. Nu stiam ca ai o asemenea latura artistica. Frumoasa poveste, sper sa fie cu final fericit. Lasa-ti imaginatia sa zburde si mai creaza asemenea articole, e foarte tare.

    • Anca, iti multumesc mult pentru apreciere. Cat despre alte asemenea “proiectele”, as avea nevoie de mai mult timp liber si de o stare de spririt pe care viata pe repede inainte nu mi-o permite, din pacate. Poate, intr-o zi…

  5. Wow! Eu abia acum am citit povestea.
    Am ramas impresionata in primul rand de fotografii. Nu stiam ca ai talent si la fotografiat. Pozele sunt geniale (putin creepy unele, seamana cu scene dintr-un film de groaza)! 🙂
    Sper sa ne dai o veste buna peste putin timp si sa ne anunti ca a inceput reabilitarea acestui loc.
    ****Off, ce ma intristeaza asemenea povesti. Cate locuri frumoase si cate resurse am avut “pe vremuri” si acum s-a ales praful de tot!

    • Dorina, cred ca e mai mult atmosfera, filtre bune si model frumos decat talent, dar ma bucur daca ti-au placut pozele. Cat despre ce se intampla cu locul respectiv, voi reveni cu detalii daca aflu ceva de bine.

  6. miroase a talent de la o posta, atat in fotografie cat si in scris! felicitari!
    descrierea nu a facut altceva decat sa-mi deruleze in fata ochilor un film deja a ceea ce se intampla in acel loc

  7. Extraordinar materialul foto si de asemeni articolul!FELICITARI! Mi-ar placea sa aflu ca cineva cu suflet a resuscitat acest loc altadata mirific! M-am nascut si am crescut in Solca si am amintiri grozave care acum nu mai au lacas!

  8. Felicitari, Ina si Yvonna! Un articol superb atat ca text cat si ca fotografie! Sunteti foarte talentate!
    Pentru mine e trist pt ca stiu cum era odata! 🙁 Va imbratisez! 🙂

  9. Foarte frumos ceea ce ai facut. Imi amintesc paunii si fazanii de la sanatoriu. Bravo tie care ai venit din Germania si ai strigat ce se intampla. Rusine noua celor de aici care privim tacem…

    • Thank you very much for your comment, Dr. Poras, it was a delightful surprise! I don’t know if you have found out yet, but unfortunately the Sanatorium your great grandfather built was recently destroyed in a fire. I’m sure his legacy will, however, live on through you. On a happier note, the man you’re standing next to in the last imagine on your website is my father. It’s actually a really small world out there, isn’t it? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *