Povesti de dragoste si taximetristi

Posted on

Tot citesc pe Facebook sau aud de la prieteni povești de groază cu și despre taximetriști și mă minunez. În ultima vreme, am dat numai peste taximetriști galanți, simpatici, cu care povestesc de plăcere, uneori mult după ce am ajuns la destinație și aparatul de taxat s-a oprit.

În ultimele luni, de 2-3 ori pe săptămână, regulat, ajung acasă spre zori și, evident, iau taxiul. Și, poate datorită orei înaintate, poate datorită stării mele de spirit, am ajuns, inevitabil, să povestim despre dragoste.

E o combinație de studiu antropologic, terapie psihologică și exercițiu de sinceritate cu un străin, la finalul căruia, în 9 cazuri din 10, când cobor din mașină aud „Chiar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu dumneavoastră, domnișoară!” și mi se întinde o carte de vizită, să-i sun, că le-ar face plăcere să mă mai plimbe prin oraș, când am nevoie.

Un domn pe la 50 de ani, cu care am avut o conversație spumoasă, m-a întrebat timid, odată ajunși la destinație, dacă mă grăbesc, pentru că i-ar plăcea să-și termine ultima idee. M-am uitat la ceas. Era 5, sâmbătă dimineața. Unde să mă grăbesc la ora aia? L-am rugat să continue.

A oprit aparatul și am povestit așa, încă vreo jumătate de oră. La final, și-a cerut scuze că m-a ținut atât și mi-a mărturisit că niciodată n-a mai vorbit atât de mult și de frumos cu un client. Că majoritatea clienților cred, probabil, că e autist, pentru că nu scoate niciun cuvânt toată cursa. Că nu vorbește cu ei pentru că i se pare că nu merită efortul, că nimeni nu-l stimulează intelectual. Și că i s-a părut fantastic că eu am sărit peste conversațiile mărunte și i-am pus niște întrebări de profunzime, care l-au pus pe gânduri. Ca și cum el ar conta. Ca și cum opiniile lui chiar ar conta. Chestia asta m-a emoționat teribil.

26187257bf4e15c45ebf4ec25da94b2f

Cel mai simpatic taximetrist din ultima vreme a fost însă cel care mi-a povestit că e căsătorit de 34 de ani și că s-a însurat cu viitoarea soție la fix 7 zile după ce s-au cunoscut.

–    Păi nu v-a fost teamă?
–    De ce să-mi fie teamă, domnișoară?
–    Că nu v-ați cunoscut suficient de bine, că poate nu vă potriviți.
–    Cum să-mi fie teamă?! Eu m-am însurat din dragoste, domnișoară!
–    Și v-ați dat seama că e dragoste după doar 7 zile?
–    Nicidecum. Mi-am dat seama din prima zi.

S-a întors să-mi zâmbească mândru și a continuat: “Eram cu un prieten la cofetăria Casata – când eram eu tânăr acolo aveau cel mai bun profiterol din București. Imediat o să apară în dreapta, vedeți, aici unde e KFC-ul acum. Așa. Ea era cu o prietenă la suc și când am văzut-o, știți cum se spune, m-a lovit pe loc. Mi-am făcut curaj, am mers la masa lor și am invitat-o în seara aia la dans, era o sală de dans frumoasă, chiar lângă Cișmigiu [n.red. din păcate am uitat cum mi-a zis că se numea, era ceva cu „Z”, dacă aveți părinți care au copilărit sau și-au trăit studenția în București, poate îi întrebați, mi-ar plăcea să aflu]. Pe vremea aia nu era cluburi, ca acum, erau săli de dans cu orchestră live. Nu fumam și nu beam, dar dansam toată noaptea. A doua zi am invitat-o la plimbare prin Cișmigiu. Am continuat să o invit la plimbare și a treia și a patra zi, deși eu eram sigur pe mine și pe ea încă din prima zi. În a cincea zi, am mers la părinții ei, în a șasea zi am fost la ai mei și în a șaptea ne-am luat, simplu și direct.”

–    Știți ce cred eu? Eu cred că ați fost foarte, foarte norocoși, i-am spus după ce a terminat povestea.
–    Da’ de unde, domnișoară! Noi am construit tot ce avem acum. N-a fost noroc la mijloc. Știți care e secretul?
–    Care?
–    Unu: nu ne certăm niciodată. Discutăm, dar nu ne certăm, că n-ajută la nimic. Și doi: ne complimentăm unul pe altul. Dacă nu știe ea ceva, îi arăt eu, dacă știe ea ceva și nu știu eu, mă învață ea pe mine. Așa ne-am complimentat dintotdeauna.

Și așa, din compliment în compliment, 34 de ani mai târziu, oamenii au ajuns să aibă un copil și doi nepoți. 🙂

8e1a1efaea8edcf709041be0cc09c4da

Aseară am mers spre casă cu un alt romantic incurabil la volan. Condusesem o prietenă și, înainte să coboare, i-am povestit ceva ce-a spus Tudor Chirilă într-un interviu, care mi-a plăcut mult (ei i-am reprodus replica din memorie, vouă v-am redat-o exact, cu ghilimele):

„Ca și fericirea, iubirea ni se vântură pe sub ochi ca fiind ceva foarte posibil, dar nu ne punem problema că ar putea fi destinată numai anumitor oameni. Așa cum numai câțiva oameni pot fi mari violoniști. Nu putem să luăm toții copiii de cinci ani din lume, să-i punem să cânte la vioară. Unul singur va fi genial din 200. Din 200 de oameni, poate unul singur știe să iubească cu adevărat și să aibă satisfacția asta enormă din iubire”.

După ce a coborât prietena mea, îl văd pe taximetrist că se foiește și mă privește în oglinda retrovizoare.

–    Nu vreau să credeți că sunt nesimțit, dar am auzit fără să vreau ce-i spuneați prietenei dumneavoastră și nu sunt de acord cu Chirilă.
–    Cum așa?
–    Eu cred că fiecare avem pe cineva undeva, doar că nu știm unde să căutăm.
–    Mda. Eu cred că suntem făcuți să credem asta încă de mici, când ni se spală creierul cu basme. În ce basm ați auzit dumneavoastră ca Prințesa să nu-și fi găsit Prințul și să fi rămas fată bătrână la curtea tatălui ei, Împăratul de peste 7 mări și 7 țări?
–    Dar basmele pornesc de la cazuri reale, nu credeți?
–    Poftim?!? Vreți să-mi spuneți că a existat odată o fată cu ten palid și păr negru, care a fost otrăvită de mama vitregă cu un măr și salvată de o gașcă de persoane foarte scunde?
–    Eu cred că au în ele un sâmbure de adevăr. Păi nu se spune „Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”?

Nu i-am mai răspuns, dar m-am topit de drag și i-am lăsat 50% bacșiș. Iar el mi-a lăsat un zâmbet larg pe față, care m-a însoțit pe tot parcursul redactării acestui post. Mi se pare un schimb echitabil.


21 thoughts on “Povesti de dragoste si taximetristi

  1. Ufuf, ce ma mai dau eu in vant dupa asemenea povesti, ce-mi mai salta inima de incantare! ^_^ Multumesc, e mai buna ziua mea acum. 🙂

  2. Frumos, ca de obicei. Eu cred ca si tu ai fost norocoasa sa dai peste asemenea taximetristi …
    Ca element de noutate, am observat ilustratiile. Tot creatia ta? Cu ce sunt facute, acuarela pe hartie sau soft de grafica? Sunt curioasa.

    • Ilustratiile nu sunt ale mele, din pacate. Le-as fi pus sursa, dar n-am gasit-o (sunt luate de pe Pinterest). Dar ma bucur ca-ti plac. 🙂

  3. Faine desene… facute de tine? Fain noul look, fain noul stil, fain noul favicon :p . Sper sa fie recente schimbarile ca sa nu para prea deplasat comentariul meu 🙂

  4. Pingback: D-ale taxibalului | BloguluVlad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *